Elena in the Wonderland [Tulip fever in the Netherlands]

După cum deja cred că v-ați dat seama, lalele au fost și rămân a fi florile mele preferate. Tocmai din acest motiv unul din cele mai mari vise ale mele era să vizitez măcar o dată în viață superbele lanuri de lalele din Olanda. Și atunci cînd îți dorești ceva foarte tare, acel ceva neapărat se împlinește.. iar eu fericită și nerăbdătoare, ca un copil, am ajuns în sfârșit anul ăsta, să văd acest colțișor plin de culoare și arome..

Nu vreau ca această postare să fie una banală și m-am gândit să răspund și aici la toate întrebările apărute în privat pe instagram. Anul acesta nu știu dacă mai prindeți lanurile .. dar eu sper ca această postare să fie poate exact motivația necesară pentru ca să îți planifici la anul propria ta experiență și nebunie în lanurile de lalele. 

Unde putem găsi lanurile de lalele?

Toată lumea știe deja despre renumitul parc, sau așa numita grădină Keukenhof și o parte bună din vizitatori se așteaptă ca aceste lanuri să le găseasca acolo. Da, întradevăr din parc se deschid niște priveliști minunate spre câteva lanuri de lalele, dar trebuie să țineți cont de faptul că le puteți admira doar de la distanță iar intrarea și fotografierea în ele este din păcate interzisă. De aceea mai jos, urmează o listă cu locațiile unde puteți să vă bucurați din plin de aceste lanuri:

-  Lisse
-  Leiden
- Sassenheim
- Noordwijk
- Hillegom
Toate aceste localități se află în regiunea Duin-en Bollenstreek, provincia Zuid Holland (sau South Holland). Lanurile în care noi am făcut fotografii se află între Lisse și Hillegom. Dacă nu aveți posibilitatea să mergeți cu mașina, puteți lua biciclete în chirie iar cu trenul ce duce spre Keukenhof veți ajunge foarte aproape de ele..rămâne să vă urcați pe biciclete și să explorați minunățiile de lanuri din apropierea parcului.
P. S. Ele sunt ca niște covoare lungi și colorate, nu au cum să rămână neobservate.

Cum mi s-a părut renumitul Keukenhof?

Keukenhof întradevăr este un parc foarte frumos, foarte bine amenajat, acolo cred că ai posibilitatea să faci cunoștință cu orice specie de lalele care există în lume. Și întradevăr impresionează, dar eu sunt un om căruia nu îi plac mulțimile, eu nu mă pot bucura din plin de ceea ce este în jurul meu, atât timp cât într-un parc se mai află înca 4,5 oameni pe același metru pătrat cu mine. Poate ziua în care am fost eu, era una aglomerată (cu toate că ploua și era frig și eu credeam că vom fi doar noi în parcul ăla :) ). Pentru cultură generală se merită de vizitat însă ca experiență și încărcarea bateriilor de energie, inspirație și conexiune cu natura eu totuși vă recomand lanurile.

Care este perioada în care înfloresc lanurile?

Perioada în care vă puteți bucura  din plin de aceste lanuri variază un pic de la un an la altul, cel mai usor vă puteți conduce după dățile în care Keukenhof își deschide și închide ușile. De obicei această perioadă este 25 martie - 15 mai, cu mici schimbări în fiecare an. 

Desigur că nici o fotografie n-o să reușească să redea frumusețea acestor lanuri ca în realitate, nici o fotografie n-o sa redea emoțiile și senzațiile din momentele cînd te plimbi prin ele și mirosul fin de lalele ce domnește în toată bucățica aceasta de rai. Pentru inspirație vă recomnd deasemnea să vedeți și filmul "Tulip fever", el m-a ajutat să înțeleg multe din cultura și tradiția lalelelor la olandezi.
P.S. Și un mare, mare muțumesc celui care m-a ajutat ca acest vis sa devină realitate <3
 

Acest conținut este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului este interzisă.

©Elena Andronache Photography